Tronul regelui Arthur – misterele dealului care veghează EdinburghulÎn zorii unei dimineți răcoroase, când ceața se ridică lent peste acoperișurile orașului Edinburgh, un deal straniu domină tăcut orizontul. Nu este cel mai înalt munte din Scoția și nici cel mai sălbatic. Și totuși, nimic nu pare mai încărcat de povești decât el. Acesta este Arthur's Seat — un fost vulcan, vechi de aproximativ 340 de milioane de ani, ridicat ca un tron de piatră deasupra orașului.
Localnicii spun că acest deal nu este doar o formă a naturii. Este un loc unde legenda, istoria și misterul s-au întâlnit de multe ori. De secole, oamenii se întreabă: ""De ce se numește acest deal „Arthur’s Seat”? Legenda spune că aici ar fi stat cândva King Arthur, regele mitic al britonilor, un vechi trib celtic, cel care a constituit baza populației ancestrale a Britaniei. În poveștile medievale, Arthur conducea cavalerii săi din Camelot, înconjurat de faimoșii Cavaleri ai Mesei Rotunde.
Se spune că el purta sabia magică Excalibur, iar de pe acest deal ar fi putut observa întreaga regiune. Istoricii nu au găsit insa niciodată dovezi că Arthur a fost o persoană reală. Unii cred că nu a fost chiar un rege, ci doar un conducător briton care a trăit în secolul VI. Alții - cei mai multi, spun că este doar o legendă creată din mai multe personaje reale.
Am urcat de cateva ori acest deal, care are doar 251 metri altitudine. În aproximativ 30–40 de minute, oricine poate ajunge în vârf. Drumul este foarte pitoresc. Poteca urcă printre stânci vulcanice, iarbă bătută de vânt și colțuri abrupte de piatră. De fiecare dată când te întorci, orașul pare să devină mai mic.
În depărtare apare estuarul vast al Firth of Forth.
Iar spre vest se ridică silueta fortăreței care a văzut secole de războaie: Edinburgh Castle.
Priveliștea este atât de vastă încât mulți spun că de aici se vede jumătate din Scoția.În zilele senine, orizontul pare nesfârșit.
Pe o parte se ridică abrupt stâncile numite Salisbury Crags. Aceste ziduri naturale de piatră cad uneori vertical zeci de metri. De acolo orașul se vede ca o hartă.
Mulți turiști se apropie prea mult de margini pentru fotografii. De-a lungul anilor, câteva accidente tragice au avut loc aici.
În vara anului 1836, trei băieți urcau pe versantul dealului în căutare de iepuri. Într-o mică cavitate din stâncă au observat ceva neobișnuit. Au început să sape. Înăuntru au găsit sicrie mici din lemn. Nu unul. Nu două. Șaptesprezece. Fiecare sicriu avea aproximativ 10 centimetri și conținea o figură umană sculptată, îmbrăcată în haine minuscule. Sicriele erau așezate în trei niveluri, ca într-un mic cimitir ascuns în stâncă.
Descoperirea a provocat imediat fascinație în Edinburgh. Ce erau acestea? Un ritual? Un memorial? Sau ceva mai întunecat? Cu doar câțiva ani înainte, orașul fusese zguduit de crimele comise de
un cuplu de ucigași si profanatori: Burke și Hare. Cei doi au ucis 16 persoane și au vândut corpurile pentru disecție medicală.
Victimele nu au avut deci înmormântări. Coincidența a înghețat sângele multora: 16 victime, 17 sicrie. Înseamna ca mai urmează încă o crima, sau despre una nu s-a aflat.
Unii au crezut că sicriele au fost create ca înmormântări simbolice pentru cei uciși. Exista in vremea aceea un obicei, ca persoanelor care au murit și nu li s-a găsit corpul sa li se facă o înmormântare simbolica. Dar era doar o supoziție, asa ca misterul încă rămâne.
Astăzi, doar opt dintre sicriele originale mai există. Ele sunt păstrate la National Museum of Scotland. Nici astăzi nu știm cine le-a făcut. Sau de ce. Unii spun că au fost ritualuri magice, alții cred că erau memoriale pentru oameni pierduți pe mare.
Când soarele apune peste Edinburgh și umbrele se întind peste oraș, oamenii urcă pentru priveliște, pentru aer curat, pentru fotografii. La coborâre se opresc la un lac ca din poveste, cu lebede și rate.
